Risipa, boala sanatatii - 3. Mecanismul prin care se face capusarea spitalelor, un veritabil atentat la vietile a sute de mii de bolnavi internati

Pro TV | Publicat acum 3 ani 10 luni
Embed:

O lista de echipamente alaturi de o suma stabilita pentru o licitatie - pana aici, toate bune si firesti. Investitia se face, dar ulterior se descopera ca pentru aparate medicale s-a platit de doua sau chiar de trei ori mai mult.

Asta trebuie sa elucideze autoritatile de control la Hunedoara. Iar la spitalul din Targoviste risipa de bani priveste o investitie futurista, care zace de pomana - pompe de caldura in conditiile in care unitatea medicala mai are alte ... doua surse de incalzire - pe gaz si agent termic! Un proiect eco e folosit doar pentru ...decor, responsabilii vorbesc cu seninatate despre utilitatea investitiei.

Descentralizarea spitalelor a inceput in 2010. Autoritatile au sperat astfel ca primariile si consiliile judetene vor prelua greutatea investitiilor facute pana atunci doar prin Ministerul Sanatatii. Nu s-a intamplat insa asta in multe judete, unde rezultatul a fost doar mutarea risipei si a contractelor cu dedicatie, de la minister la autoritatile locale.

La Hunedoara, spitalul municipal are probleme cu achizitia de aparatura la suprapret, dupa ce Curtea de Conturi a spus ca la mijloc e vorba de o risipa uriasa . Unitatea a fost modernizata in ultimii ani si in 2011 a primit echipamente noi in fiecare sectie. Nimeni nu contesta utilitatea lor, ci faptul ca au costat dublu si chiar triplu.

Spitalul este arondat primariei Hunedoara si toate aparatele au fost cumparate la pachet, in 2011, prin licitatie. In leasing pe 10 ani, iar la finalul contractului suma platita va fi de peste 7 milioane de euro. Iar responsabili pentru achizitia cu probleme ar fi fostul primar si managerul unitatii medicale.

Viorel Arion, primar Hunedoara: "Imediat ce am ajuns eu primar, am fost frapat de suma mare, pe care o avem de platit timp de 10 ani de zile. "

Actualul edil a sesizat DNA-ul, dupa ca ce a primit de la Curtea de Conturi un raport din care reiese ca primaria ar fi fost prejudiciata prin contract, cu suma de 3 milioane de euro. La mijloc ar fi "evaluarea eronata la achizitie a bunurilor". Inspectorii au luat aleatoriu 7 aparate din lista lunga cu echipamente si au descoperit preturi de 2 sau chiar 3 ori mai mari decat ofertele existente pe portalul licitatiilor.

Managerul spitalului spune ca s-a luat doar aparatura necesara. Primarul sustine ca umflarea contractului a fost posibila in urma unei estimari data de seful spitalului, care nu a mai fost analizata de vreo comisie din primarie, lucru semnalat si in raportul Curtii de Conturi. Viorel Arion demonstreaza cu o hartie trimisa de la spital primariei, in care managerul Barna Bende a trimis odata cu lista de aparate si suma.

Viorel Arion, primar Hunedoara: "Curtea de Conturi sustine ca ar fi trebuit ca inainte de publicarea pe SEAP, sa existe o comisie de evaluare care sa compare preturile recomandate de catre spital, cu preturile existente din piata."

Managerul Barna Bende sustine ca suma de aproape 5 milioane de euro i-a fost indicata de catre fostul primar, Ovidiu Hada.

Problema in acest caz este alaturarea listei de echipamente, de altfel extrem de necesare spitalului, cu pretul total. E ca si cum cineva ar aduna 3 mere care costa fiecare cate un leu si la rezultatul adunarii ar trece... 10 lei in loc de 3.

Si totusi, in baza hartiilor trimise de catre Spital, unde era specificata si valoarea, a fost emisa o hotarare de Consiliu local, votata fara intrebari. Suma a fost preluata la virgula, desi in mod normal ar fi trebuit intocmit un raport al primarului Hada, cu explicatii privind valoarea aparaturii.

Investitia a fost aprobata, licitatia facuta, iar acum ratele pe un an reprezinta insumate mai mult de o treime din bugetul anual pe investitii la primaria Hunedoara. Primarul de acum spune ca respectivul contract are clauze extrem de restrictive incat neplata unei singure rate, poate provoca un dezastru financiar municipalitatii.

Viorel Arion, primar: "Chiar daca in stituatia anuala as refuza sa mai platesc o rata sau 2 la acel contract, scrie foarte clar in acest contract, mi se iau toate echipamentele si sunt obligat sa platesc valoarea integrala a contractului, adica 7 milioane de euro. "

Adica intreaga suma de pe leasingul pe 10 ani, nu cei 4 milioane de euro cat costa aparatele. L-am intrebat despre contract si pe fostul primar.

Ovidiu Hada, fost primar Hunedoara: "Vorbim marti..."

Ulterior, fostul primar a spus ca va comenta raportul doar dupa ce Curtea de Conturi va emite o decizie finala, privind controlul.

In octombre anul trecut, fostul primar al Hunedoarei a fost condamnat, in alt dosar, la 5 ani de inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu, dar a facut recurs. Procurorii l-au trimis in judecata pe Hada in 2011 pentru 10 infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice si 16 infractiuni de complicitate la conflict de interese.

Am cerut explicatii si de la fosta sefa de la Achizitii din primaria Hunedoara, audiata in acest scandal. Inspectorii au intrebat-o de ce la primarie nu a existat o comisie care sa verifice lista de aparate cu suma recomandata de spital.

 Suzana Ricea, fost director de achizitii Primaria Hunedoara: "Asta eu nu stiu, cum sa zic, asta chiar ramane sa se stabileasca."

La spital, managerul Barna Bende nu a fost pana acum vizat de nicio ancheta penala. Neoficial, sustine ca problema aparaturii a aparut dupa ce a candidat la primaria orasului si a intrat in cursa alaturi de fostul edil Hada si de Arion, care a si castigat alegerile. In plimbarea prin spital, directorul Barna Bende povesteste chiar ca actualul edil ar fi stiut de finantarea cu cantec chiar din perioada semnarii contractului, de pe vremea cand era senator in Parlament.

Cu cat contractele "cu dedicatie" sunt acoperite de mai multe acte, cu atat se inmultesc si ororile din saloane. Autoritatile de control aduna anual liste cu fraudele din spitale, dar sesizarile sunt de multe ori tardive si banii irositi, rar recuperati.

La Targoviste, inspectorii Curtii de Conturi au consemnat in scris probleme la Consiliul Judetean. Adica "a efectuat plăţi nelegale în sumă totală de 492.000 de lei, la obiectivul de investiţii „Pompe de caldura - în cadrul Spitalului Judeţean Dambovita". Un proiect sub patronajul fostului presedinte al Consiliului, actualul deputat Florin Popescu.

Fostul presedinte peste judetul Dambovita e linistit si fara emotii. Spune ca a lasat la spital o mostenire necesara, care a costat 4 milioane de lei. Proiectul prevede montarea de pompe de caldura, un sistem ultramodern, pentru a incalzi 4 pavilioane din curtera spitalului, unde era frig iarna, iar sistemul centralizat al spitalului nu facea fata.

S-a ajuns insa ca sectiile spitalului sa aiba trei surse de incalzire: sistemul centralizat al orasului, niste centrale termice montate odata cu modernizarea pavilioanelor, plus pompele de caldura unde Curtea de conturi a descoperit plati nelegale. Administratorul unitatii ne explica ce s-a investit la Oncologie.

Administrator spital: "Deci avem centrala termica, care deserveste in acest moment sectia de oncologie si acolo in spate sunt pompele care or sa fie tot pentru sectia de onco. Proiecte noi, dar din finantari separate. Deci centrala a facut parte din reabilitarea sectiei de oncologie si pompele separat. Sunt facute in acelasi timp? Da, da."

Actualul presedinte al Consiliului Judetean sustine ca proiectul cu pompele e o risipa de fonduri, o investitie de ochii lumii.

Adrian Tutuianu, presesdinte CJ Dambovita: "Investitia asta este una insuficient fundamentata, cu mari probleme care o fac aproape inutila. Am constatat ca nu s-a facut o conectare a acestui sistem nou cu ceea ce insemna sistemul de incalzire clasic al spitalului, lucrurile n-au fost corelate si ar fi necesare schimbari, altele ca sa putem sa punem in functiune asa ceva. Sunt consumuri energetice foarte mari, este ineficient pentru ceea ce inseamna apa calda menajera, nu realizeaza parametrii spusi initial, nu se poate asigura in aceasta forma incalzire."

Presedintele enumera deficientele sistemului de pompe, dar nu a facut pana acum nicio sesizare penala. Prefera lamentarile.

Fostul presedinte al Consiliului Judetean Dambovita are o afacere de familie cu centrale termice si consumabile pentru sisteme de incalzire. Din datele de la Registrul Comertului rezulta ca deputatul are 5% din companie, la fel fratele sau, in timp ce tatal lor are 55% din actiuni. Firma de familie nu are insa in acte nicio legatura cu pompele de caldura montate la Spitalul din Dambovita.

Furnizorul pompelor e din Craiova si a incheiat afaceri pentru sisteme de incalzire cu mai multe autoritati locale, unde alesii locali au facut parte din acelasi partid cu Florin Popescu: panouri solare la 22 de gradinite din Primaria Piatra Neamt sau alte sisteme ecologice la aeroportul din Craiova. Din partea statului au fost oameni cu aceeasi culoare politica.

Florin Popescu, fost presedinte CJ Dambovita: "A fost un proiect la Agentia Fondului de Mediu, pentru incalzirea cu pompe de caldura a Spitalului Judetean, cu energie regenerabila."

Proiectul prevede pompe de caldura pe baza de aer, nu geotermale. E de fapt un sistem de aer conditionat mai complex care, pentru incalzire, inverseaza fluxul agentului frigorific. Produce caldura iarna si aer rece vara, prin intermediul unor ventilatoare mari, amplasate langa sectiile spitalului. Cu ajutorul aerului poate fi incalzita teoretic si apa menajera.

In interiorul pavilioanelor au fost montate aeroterme in locul caloriferelor si intreg sistemul presupune consum de energie electrica, nu de agent termic sau gaz. Din aceasta cauza reteaua electrica veche a spitalului nu ii face fata. De altfel sistemul e rar montat la cladiri mari, de genul pavilioanelor de spital, in general e folosit doar la case.

Pentru proba de functionare de la Targoviste, muncitorii au folosit un generator adus din alta parte, sustine managerul spitalului.

L-am intrebat pe fostul presedinte de Consiliu daca n-a cheltuit aiurea banii pe un proiect nefunctional.

Florin Popescu, fost presedinte CJ Dambovita: "Si Edison, prima data cand a inventat becul, sa stiti ca cei care produceau gaz au spus ca va fi o mare nenorocire ca o sa explodeze planeta. Si iata ca acum toata lumea foloseste becul."

Directorul spitalului spune ca unitatea avea cu totul alte nevoi - aparate vitale pentru pacienti.

In timp ce pompele de caldura zac nepornite, bolnavii sunt plimbati cu targa afara, intre sectii, fie vara fie iarna. Daca fiecare clinica ar avea aparatura, nu ar mai fi dusi din saloane la cabinetele din cladirea principala a spitalului, unde se fac acum investigatiile.

In timp ce erau aduse ventilatoarele pompelor de caldura, spitalul aduna un veritabil cimitir de aparate medicale stricate, intr-o cladire din curtea Spitalului. Sunt reparate prin diverse improvizatii, cu componente luate si puse de la unul la altul.

Aparatele medicale din spital se stricau unul cate unul, in curte erau instalate 26 de rezervoare, 21 de pompe cu controler digital, 6 schimbatoare de caldura si 36 sisteme de circulatie a apei.

De mai bine de 20 de ani asteapta bolnavii, dar nu proiecte care zac, ci asteapta sa fie tratati civilizat in spitalele romanesti. Sa nu mai fie umiliti, sa nu mai dea spagi, sa nu-si mai plateasca tratamentele din pensiile si salariile si asa foarte mici. Alesii lor ii sfideaza, cheltuind preferiantial milioane de euro. Controalele vin si trec.

La fel si managerii ori edilii, care nu raspund pentru scurgerile de fonduri. Capusarea spitalelor reprezinta un veritabil atentat la vietile a sute de mii de bolnavi internati, pe care, prin fiecare contract pagubos, ii condamna la moarte.
 

Sursa: Pro TV
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.rti.stirileprotv.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.