Marea defrisare, 2. Marturiile unui padurar despre MAFIA lemnului din Romania. Cat era spaga pe care o dadea anual

Pro TV | Publicat acum 3 ani 11 luni
Embed:

Alex Dima s-a dus in muntii Apuseni ca sa afle chiar din gura unui padurar cat da spaga pentru a-si pastra functia. In Romsilva, o institutie a statului, fenomenul mitei este o obisnuinta.

Angajatii platesc sefilor cotizatii, iar spaga merge mai departe la directori. Un adevar lant al coruptiei, pe care pana acum ceva vreme .. nimeni l-a deranjat. Totul se intampla cu complicitatea politicienilor si a celor care ar trebui sa controleze jaful din padure.

Tomos Voicu este padurar peste padurile de la Maguri, angajat al statului. Cu greu l-am gasit si convins sa vorbeasca in fata camerei. Acum este sef si peste composoratul Maguri, asociatia de proprietari de padure din zona. In total 2150 de hectare.

Seful lui direct este Balc Calin. Si numele lui Balc apare in rapoartele facute de Corpul de Control. Si el este partas la distrugerea padurilor din zona.

Ani de zile, seful lui Balc a fost Vesa Vasile. Iar seful cel mare, care a condus toata directia silvica Cluj era Traian Maris, care apare intr-o inregistarare vorbind relaxat despre dezastrul din padurile pe care le conducea.

Traian Maris vorbea tocmai despre controalele pe care le declansase in zona condusa de Tomos si Balc, la Maguri. Pentru a fi lasati in pace, Tomos si Balc ii ofera sefului o spaga de 10.000 de lei.

Tomos Voicu, padurar: "Ca s-o dam la pace. I-am transmis printr-un coleg sa ma lase in pace ca eu oricum plec din sistem sa ma duc linistit la vatra."

Dar se prezinta si la politie si il denunta pe seful lor. Traian Maris este arestat.

Tomos Voicu, padurar: "Asta era cota periodica. Daca careva din conducere avea chef sa mearga in vacanta in Austria sau habar nu am unde .. vedeti ca ma duc in vacanta. Si erau sponsorizati. Deci periodic. Deci nu pot sa spun ca la fiecare 2 saptamani. Periodic. O data la cat timp venea spaga asta la ei? De multe ori."

Marea defrisare (2013) - 9

In rechizitoriu se vorbeste de sume colosale care au fost adunate de-a lungul timpului de sefii directiei silvice cluj "intr-un stil mafiot". Acum Tomos Voicu spune ca se teme pentru viata lui. Marturiile sale sunt uluitoare.

TV: Pai, eu sunt in sistemul asta de 4 ani. Cam asa o mers.

AD: Si un padurar ca dvs la cat timp trebuia sa vina cu cotizatia?

TV: La cat se ridica. In sistem la noi era o cotizatie care era anuala sa nu ai probleme si erau cotizatiile care se faceau la inspectii.

AD: Asta anuala de cat era?

TVPe district.

AD: Cam cat era?

TV10.000 de euro -15.000...

AD: Si dvs. ati 4 ani ati dat cate 10.000 de euro?

TVAm dat. Am dat. Deci asta era cotizatie anuala. 10.000 de euro. Da.

AD: Si la care se adaugau si inspectiile?

TV: Si o inspectie...depinde. 60 de milioane. Luau banii si plecau...veneau pe teren, gaseau ceva...si asa mai departe.

AD: Si dvs. de unde luati banii astia?

TVDin padure. Din padure, nu vedeti?

AD: Dvs. luati banii astia din padure ca sa ramaneti in functiune. Aici este un sistem piramidal, ca peste tot in tara asta. Cetatenii merg la padurar, ii lasa in padure, legal sau ilegal. Cand e legal atunci e in regula. Cand e ilegal, merg banii mai departe la cotizatie. Deci dvs, ce faceati? Vindeati din padure lemn?

TVDa. Vindeam din padure lemn. La oameni. Si oamenii veneau.

AD: Si...cat mergea un metru cub de lemn, ca banuiesc ca nu vindeati la pretul pietei ca sa faceti repede rost de bani...

TVPai, deci depinde. Cazuri ....aici mergea cam 50-60 de lei metru cub de lemn. E foarte putin. Unde era, pe stat, un milion, un miion doua sute.

AD: Si dvs ii luati si ii puneati intr-o pusculita pentru director. Fara sa taiati acte, fara nimic. Si lemnele in padure erau marcate?

TVNu.

AD: Se taia la nemaracat?

TVDa.

AD: Asa, din 2000 de hectare ati ramas cu 100 ...

TV: Da.

In rechizitoriul intocmit de procurori se arata ca spagile "trimise catre conducere erau un fapt uzual pentru cei care doreau sa isi asigure stabilitatea pe functii sau doreau sa se mute intr-o zona cu mai multa padure."

Marea defrisare (2013) - 8

Traian Maris a fost condamnat cu suspendare si inca mai este angajat al Directiei Silvice.

L-am gasit acasa.

Traian MarisSunt in concediu fara plata si sunt acasa. Momentan nu vreau sa discut problema asta.

Alex Dima: Da-i adevarat?

Traian MarisNu-i adevarat aproape nimic...

Alex Dima: Deci nu vreti sa vorbiti, ca aveam la intrebari...o caciula.

Traian MarisStiu. Nu e momentul.

Nici subalternul sau, Vesa Vasile, nu vrea sa vorbeasca despre spagile din sistem.

La Bucuresti, seful Regiei Nationale a Padurilor este Adam Craciunescu, pus in functie in 2012 cu sustinere PSD. Cu greu s-a lasat convins sa vorbeasca. Stie prea bine ce se intampla in zona.

Seful padurilor spune ca furtul din Apuseni a avut acordul si sustinerea politicienilor.

Avram Craciunescu, director Romsilva: "Afirm cu tarie treba asta. Ce s-a intamplat la Cluj, la Alba, stiti foarte bine unde a dominat culoarea portocalie, sunt probleme deosebite. PDL. Uite ca a asigurat protectie oamenilor care au fost pusi sa administreze fondul de stat. S-au scurs cantitati de masa lemnoasa. A fost cu protectie politica. Clar. De ce s-a intamplat acolo? Pentru ca acolo a fost fieful PD-ului."

Traian Maris, cel despre care procurorii spun ca aduna bani in stil mafiot, a fost pus in functie in 2012, cu sustinerea USL.

Avram Craciunescu, director Romsilva: "Maris a venit dupa. El a intrat in sistem fara sa isi dea seama ce se intampla..."

Toti sefii padurilor sunt pusi in scaun de politicieni. Cine detine detine puterea controleaza si ce se intampla in padure, iar oamenii vorbesc de spagi uriase care ajung la politicieni, in special in campaniile electorale.

In 2011, Alex Dima a incercat sa ii arate fostului premier Emil Boc, dovezi ale jaful din padurile Romaniei. Nici macar nu a vrut sa auda. Emil Boc este clujean si cunoaste prea bine ce se intampla in padurile din Apuseni. Dar nu a luat masuri. Florin Stamatian a fost prefectul Clujului intre 2008 si 2012.

Florin Stamatian, fost prefect al Clujului: "Am fost o data am vazut o coasta care era toata defrisata. Mi s-a spus ca a fost furtuna.
Daca vreti, as putea sa zic ca imi reprosez faptul ca nu am insistat pe ce a constat cu vederea.."

Prin urmare, timp de 4 ani, fostul prefect nu s-a intrebat cum de este posibil ca furtunile sa loveasca doar in padurile cu lemn bun. Surse din radul silvicultorilor spun insa Florin Stamatian stia foarte bine cum stau lucrurile in zona si nu a ridicat un deget pentru a le opri dezastrul din padure.

Marea defrisare (2013) - 6

Rechizitoriul intocmit de procurori arata ca sistemul spagilor la Cluj functioneaza de ani de zile.

Alex Dima: Daca veneau trei controale pe an... Veneau mai mult de trei?

Tomos Voicu, padurar: Deci doua de fond obligatorii... 3.000 de euro. Si daca nu ma comportam bine mai veneau doua. Alte 3.000.

AD: 6.000 si cu alea 10.000 ...16.000 mii de euro pe an?

TV: In jur de...cam asa. Deci de pe fiecare padure. Si is multe.

AD: Si banii cum ajungeau? Ii puneati in plic?

TVDeci totul piramidal merge. Padurarul la seful de distric, seful de district mai departe. Toata lumea isi tragea ceva din ei. Deci eu nu spun ca eu umblam prin aer. Sau cum sa umblu...

AD: V-a intrebat cineva ceva vreodata de sanatate pentru treburile astea? .

TV: Nu.

AD: Nu? DNA, politie, procuratura, minister... Nimeni nu va intrebat niciodata ceva. Stiti ca povestea asta in care sunteti dvs este infioratoare pentru un om care este corect.

TV: Si pentru mine ii. Si pentru mine ii, cinstit va spun.

AD: Pai, si?

TV: Am incercat sa-i punem capat. Dar n-o sa-i puna nimeni capat. Nici dvs nici eu...

Sursa: Pro TV
Citeste mai multe despre: padure, defrisare, Alex Dima, lemn, Romania te iubesc,
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.rti.stirileprotv.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.