Pe banii trimisi de romani in tara, statul isi bate joc de parintii si bunicii lor. Cum sunt ingrijiti varstnicii in Italia

Pro TV | Publicat acum 3 ani 7 luni
Embed:

PARTEA 1. Prin campania „Tu stii ce mai fac parintii tai”, Stirile PROTV cer autoritatilor sa-si indrepte atentia spre batranii aflati in nevoie. Sa aloce fonduri, sa dea si sa aplice legi, sa suplimenteze numarul de locuri in camine.

Generatia de romani care a luat calea Vestului a lasat acasa nu doar copii, ci si parinti si bunici, oameni in varsta, multi dintre ei neputinciosi. Si nu putini: dupa estimari neoficiale, ar putea fi vorba de un milion de batrani.

In Romania, batranii sunt lasati sa moara singuri in casele lor, pentru ca nicio institutie a statului nu-si asuma ingrijirea lor. Putem schimba asta semnand PETITIA catre autoritati prin care cerem schimbarea legislatiei.

Solutii pentru ei sunt, insa Guvernul si primariile nu au legi sau macar o strategie. Se poate si altfel, asa cum veti vedea in materialul video, se poate ca la batranete viata sa decurga normal, cu bucurii si mai ales cu respect.

Ministrul Muncii a uitat de batrani
Primariile n-au pus la punct un sistem de ingrijire la domiciliu iar autoritatile de la Bucuresti nu i-au luat in considerare pe acesti batrani in calulele bugetare, de parca ei n-ar exista. Asa ca au abandonat situatia in mana familiilor si a catorva organizatii de caritate. Chiar si ministrul de resort recunoaste: „ne-am ocupat de copii, someri, locuri de munca, pe batrani i-am cam uitat”, spune Mariana Campeanu.

Pe de alta parte, ONG-urile care se ocupa de batrani spun ca orice judet din Romania ar putea sustine ingrijirea la domiciliu, daca edilii si-ar dori asta. In materialul video puteti vedea solutiile propuse de fundatiile care au grija de persoanele varstnice ramase singure.

Costurile, spun cei din ONG-uri, sunt mici, la nivelul miilor de euro sau sutelor de mii, in cazul oraselor mari. Dar la ora actuala, statul roman nu stie nici macar cati batrani in nevoie sunt, fiindca nu si-a batut capul sa ii numere. Niciunul din cei 18 sefi care s-au perindat la carma Ministerului Muncii n-a gandit o strategie.

Sat fara tineri
Majoritatea primariilor invoca lipsa fondurilor, desi exista o lege care le permite sa includa in buget fonduri pentru ingrijirea la domiciliu a batranilor. Asa cum se intampla, de pilda, in comuna Rachitoasa din judetul Bacau. Primaria din comuna e una din putinele din tara care a alocat bani din buget fonduri si sustine activitatea Fundatiei de Sprijin Comunitar ale carei angajate fac ingrijire la domiciliu.

La fel ca multe sate din Moldova, si Rachitoasa e golita de tineri, plecati departe sa-si faca un rost. Pe ulite liniste si asa e de vreo 10 ani de cand tinerii au plecat sa munceasca in strainatate, majoritatea in Italia. In video poti vedea cum arata satele fara tineri ale Romaniei.

Avem grija de batranii altora
Paradoxal, in vreme ce in Romania parintii si bunicii isi traiesc ultimii ani singuri si uitati, in casele pe care le-au construit pentru copiii lor, in Italia copiii si nepotii lor sunt platiti ca sa aiba grija de batranii altora. In Italia, absolut toate materialele necesare unei ingrijiri profesionale acasa, plus asistenta si medicul care o viziteaza regulat sunt achitate de casa de sanatate si de serviciul social de la primarie. Daca o persoana in varsta nu are posibilitati, ingrijirea ei e preluata de stat.

Italia ne da o lectie pe care statul roman ar trebui sa o invete: respectandu-si batranii, se respecta pe ei. Statul roman prefera insa sa ii ignore si sa condamne la umilinta o generatie de parinti ai caror copii au trimis in Romania peste 3 miliarde de euro, bani care au ajuns si in bugetul statului.

Sursa: Pro TV
Citeste mai multe despre: batrani, pensionari, Mariana Campeanu,
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.rti.stirileprotv.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.