Printul Charles despre Romania: "E o tragedie sa ridici cladiri din sticla, otel si beton". Interviu exclusiv cu mostenitorul coroanei britanice

Pro TV | Publicat acum 2 ani 10 luni
Embed:

UN PRINT IN TRANSILVANIA, partea I. Radacinile familiei l-au adus pe Printul Charles in Romania. Surpriza pentru Print a fost sa gaseasca aici un spirit aproape intact al vremurilor cand omul traia autentic, cu masura, in mijlocul si cu ajutorul naturii.

Romania, te iubesc!” va duce azi in inima Transilvaniei, pe dealuri si vai fermecatoare, prin case vechi de secole care isi traiesc a doua viata in secolul 21 si in bucatarii in care se gateste cu drag si pasiune pentru gustul de odinioara. Aici, Printul Charles a descoperit un mod de viata pe care Europa, lumea le-a pierdut. Intr-un interviu exclusi Alteta Sa Regala ne indeamna sa pastram vii lucrurile care ne-au construit istoria, fiinta.

In Romania, Printul de Wales a simtit dorul pentru o civilizatie disparuta in fata progresului. E ceea ce face tara noastra unica si fascinanta. Radacinile familiei sale, familia regala britanica, l-au adus pe Printul Charles in Transilvania, de unde provenea o strabunica a sa. Iata-l vorbind cu pasiune despre frumusetile Romaniei, intr-un interviu realizat de Andreea Esca.

Unul din lucrurile extraordinare pe care le are Romania este o uimitoare bogatie a arhitecturii medievale care inca rezista”, spune Alteta Sa Regala. "Este rar in zilele noastre sa ai ceva atat de extraordinar in atat de multe locuri. Cred ca sunt cam 250 de sate, in toata Romania, aproape intacte. Asa ceva e ceva incredibil de pretios”.

Printul de Wales crede ca oamenii regreta pierderea traditiilor si a istoriei, chiar daca uneori o fac prea tarziu. „E trist ca dureaza atat de mult timp pana isi dau seama cat pierd sau au pierdut. Eu pot sa inteleg ca atunci cand Cortina de Fier a cazut si comunismul s-a prabusit, toata lumea voia lucruri noi, lucruri din Vest. Dar cred ca singura problema este ca, daca pierzi contactul cu traditiile, cu vechiul stil de viata [...] in mod ciudat ajungi exact la reactia opusa, mai tarziu: oamenii vor sa-si revendice identitatea, si e tragic atunci cand identitatea s-a pierdut”.

Mi se pare intotdeauna o tragedie sa ridici cladiri din sticla, otel si beton”, spune Printul Charles despre arhitectura contemporana. „De ani de zile incerc sa spun ca poti avea ce-i mai bun din ambele lumi. Tot ce e mai bun din trecut, si tot ce e mai bun din confortul si tehnologia moderne, dar incorporat si integrat inteligent si cu multa intelegere. Nimeni nu spune "intoarce-te in trecut!", doar ca sa pastrezi locuri ca acesta. Faptul ca aveti aceasta mostenire remarcabila, si ca aveti intacte traditii locale, originale, este de o valoare inestimabila.

casa traditionala noaptea

In Marea Britanie am trecut printr-o faza in care am distrus foarte mult dupa Al Doilea Razboi Mondial”, recunoaste mostenitorul coroanei britanice. „Imi amintesc cum s-a petrecut totul. Centrele oraselor au fost distruse si s-au ridicat peste tot blocuri uriase, urate, de sticla si beton. [...] E interesant si spune multe faptul ca multi arhitecti prefera sa locuiasca in cartierele vechi ale oraselor.

Printul Charles are insa si un sfat pentru romani: „Puteti sa profitati de ocazie si sa povestiti despre frumusetea, magia si unicitatea Romaniei, despre grupurile diverse de oameni care fac Romania fascinanta, asa cum o stiu eu, extraordinar de diversa.

Interviul complet il puteti urmari in materialul video de mai sus.

Sursa: Pro TV
Citeste mai multe despre: printul Charles, arhitectura, traditii, Transilvania,
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.rti.stirileprotv.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.