"Nu saracia e problema noastra, ci mizeria spirituala". Satele noastre ascund comori, dar numai strainii stiu sa le descopere

Pro TV | Publicat acum 2 ani 1 luna
Embed:

Aproape jumatate dintre romani traiesc in mediul rural. Pare imposibil sa transformi sate sarmane in asezari infloritoare, cu locuitori fericiti. In alte tari, insa, nu e doar posibil, ci se si intampla de decenii bune.

- Un castel, cat un apartament in Bucuresti
- Corporatistii mutati in Evul Mediu
- Satele Romaniei, frumoase doar pentru straini
- Jefuitorii de corabii transformati in milionari
- Cei mai buni cartofi din lume
- Vinul stricat care a ajuns pe mesele regilor
- Termopane intr-un sat vechi de 1.000 de ani
- Casa pe care mesterii au refuzat sa o refaca


Fara idei, curaj si fara bani, romanul se complace in saracie. Dar e momentul sa mizam pe trecutul nostru, fiindca mostenirea bunicilor, pusa in valoare, ne poate aduce prosperitate. „Romania, te iubesc!” ne duce acasa la romani inimosi, care reusesc sa aduca - in sate uitate de lume - speranta si bunastare. Vom cutreiera si satele frantuzesti bogate si cautate de turisti din toata lumea, si care ne dau o lectie de reusita.

castel Talisoara

Un castel, cat un apartament in Bucuresti
Talisoara, un sat pierdut in inima Transilvaniei. E joi, dar tot poporul s-a imbracat de duminica, fiindca e invitat, cu mic cu mare - la castel. Ridicat pe la 1600, din porunca baronului Mihai Daniel si a sotiei sale Iudith Haller, castelul de vara al familiei apuse e azi proprietatea unei familii de la Bucuresti.

A costat 100.000 euro in plin boom imobiliar, cat un apartament cu 3 camere in Capitala. Asa ca familia Racz nu a stat pe ganduri si a preferat sa investeasca intr-o bucata de istorie de pe meleagurile natale. Mesterii restauratori au descoperit picturi murale. Sunt imortalizate evenimente importante din viata baronului: a fost trimis la Poarta Otomana cu aur si cai, in dar pentru sultan.

In 1946, descendentii baronului Daniel stiau ca vin vremuri grele: comunistii se pregateau sa puna mana pe averile lor si sa-i alunge. Daniel n-a asteptat: a vandut castelul unor familii din sat, care au platit cu bani, grau si slanina. Curand, satenii au ramas cu buza umflata, fiindca statul le-a luat cladirea si a tranformat-o in CAP.

Fiul cumparatorului a luat castelul inapoi, dupa 11 ani de process cu statul roman, dar nu-si permiteau nici macar impozitul pe cladire. Au chemat cumparatori din toata lumea, dar investitorilor straini nu le-a placut, fiindca n-avea padure. Intamplarea face ca Lila si Atilla Racz, cei 2 corporatisti stabiliti in Bucuresti, sa primeasca in dar un album cu vechile conace ale Romaniei. Rasfoindu-l s-au indragostit de o fotografie.

Corporatistii mutati in Evul Mediu
El creaza programe IT pentru banci, ea e consultant in marketing. Si-au dorit sa investeasca in ceva palpabil, sa iasa un pic din mediul corporatist. Initial, localnicii pareau reticenti fata de noii proprietari, dar curand mesterii si artizanii din zona i-au ajutat, bucurosi sa mai castige un ban. Intreg proiectul de restaurare a costat 400 de mii de euro, jumatate - fonduri UE nerambursabile, pentur o pensiune monument istoric.

La poarta castelului, facuta artizanal, mesterul mai lucreaza inca. Acum face blazonul cu lebada. Explica de ce dureaza: nimic nu-i sudat, nimic polizat, nimic vopsit. Fierarul nu taxeaza nici la ora, nici la metru patrat, nici la kilogram. Munca lui e arta, fiecare piesa - unicat. E bucuros in schimb sa-si initieze musafirii in mestesugul sau, fiindca isi cauta ucenic. A trait bine si pe vremea comunistilor, si azi, din fierarit. N-are nici program de lucru, nici birou, lucreaza doar la comanda si se simte un om liber.

fierarie in Talisoara

In timp ce sotii Racz abia acum se muta de la biroul din corporatie la castel, francezii se lauda de ani buni cu cele mai frumoase sate ale Europei. Si-au protejat produsele locale, care au devenit celebre in toata lumea. Si-au pastrat arhitectura seculara, constienti ca valoarea caselor mostenite din batrani creste in timp.

Satele Romaniei, frumoase doar pentru straini
Romania are peste 13 mii de sate, frumoase - multe, autentice, pline de viata. Cu toate astea, viata la tara e asociata cu saracie, mizerie, tristete. Taranii se zbat intr-o depresie a pretului de vanzare sub costul de productie. Multi si-au vandut animalele, sunt navetisti. Vecinii au emigrat si au lasat in urma batrani singuri si neputinciosi. Cei mai saraci traiesc din ajutoare sociale.

Dar sunt oameni care au vazut in acest peisaj dezolant un diamant: Romania frumoasa, care poate fi si trebuie salvata. Primii au fost francezii. Imediat dupa revolutie au incercat sa ne deschida ochii, ne-au explicat ca frumoasele sate romanesti sunt o comoara si au potential. Nu i-am inteles.

casa la Viscri

A venit apoi printul Charles, chemat de o romanca pe care nimeni n-a crezut-o in stare sa-l aduca intr-un sat fara sosea. Fermecat de peisajul nostru rural, printul Charles a cumparat case si le-a restaurat. Cu bani si sfaturi de la fundatia sprijinita de Inaltimea Sa, satul Viscri a reusit sa iasa din mizerie. Acum, la Viscri cazarea pe o noapte costa la fel de mult ca in Franta - tara care pune pret pe patrimoniul rural inca de pe la 1800. Aici, cine vrea sa restaureze o casa la tara primeste bani de la Ministerul Culturii. La noi, toti ministrii si primarii au nesocotit satele si au amagit oamenii cu pomeni electorale.

„Cele mai frumoase sate ale Frantei" este o marca decernata de Ministerul Culturii. Primarul localitatii trebuie sa prezinte un dosar care contine inventarul tuturor cladirilor, al tuturor monumentelor, al tuturor caselor. Apoi vin expertii sa verifice la fata locului. Dintre miile de sate ale Frantei, 152 se bucura de aceasta distinctie.

Jefuitorii de corabii transformati in milionari
Unul dintre ele este La Flotte, pe o insula in Atlantic, la 3 kilometri de tarm. E cea mai cautata destinatie de vacanta a francezilor. In anii 50 acest loc era necunoscut si de-a dreptul sarac. Radu Tuian e pictor si a fugit din tara pe vremea comunismului. Vinde la New York, Dublin si Paris si locuieste in La Flotte de 16 ani. „Gradinarul nostru imi povestea ca aici oamenii puneau focuri pe plaja ca sa atraga vapoarele care mai treceau pe aici, sa se scufunde sa le fure totul”, povesteste el despre istoria satului.

La flotte

Oamenii s-au ridicat prin propriile puteri. Au valorificat tot ce au mostenit: de la arhitectura pana la produsele locale, aparent banale. Radu locuieste intr-o casa modesta, veche de 200 de ani. Aici, asa sunt toate, fiindca localnicii si-au iubit istoria si au pastrat traditia. Nici o cladire nu depaseste un etaj, cine a incercat a fost fortat sa demoleze. Toate obloanele din sat sunt verzi - libertatea consta in tonul de verde pe care ti-l alegi. Radu isi aminteste gustul amar pe care l-a simtit cand a revazut casa bunicilor din Romania: „Si-au transformat-o in stil mexican. Ce-ti trebuie sa faci la Sacele casa mexicana”.

In Franta, satul a castigat tocmai prin autenticitatea lui. Investitorii care au vrut sa ridice vile sau hoteluri moderne, au fost refuzati. Asta n-a oprit fluxul de turisti. Dimpotriva, a crescut valoarea locului. O casa batraneasca a ajuns sa coste un milion de euro, unde odinioara se vindea cu 2-3.000,

Cei mai buni cartofi din lume
Cel mai cautat restaurant din La Flotte serveste cartofi, dupa o reteta unica. „Sunt cartofi din Insula Ré, cei mai buni din Franta”, spune proprietarul. Cartoful e mancarea saracului, ce diferenta ar putea fi intre cel de aici si cel de Covasna? Ei bine, este: cartofii cresc aici pe malul marii, intr-un sol nisipos. Asadar, gustul lor e ceva mai dulce, datorita nisipului. Sunt singurii cartofi care au "Denumire de Origine Controlata."

cartofi re

Echipat cu denumire de origine protejata, accidentul local e acum delicatesa. 10 euro saculetul. Ar putea si cultivatorul roman sa transforme cartoful in delicatesa locala, pentru care turistii sa bata sute de kilometri. „Asta-i spiritul comertului”, spune Radu Tuian, „sa faci din rahat bici si sa si pocneasca, normal!”

La Paris, intr-un apartament ticsit de obiecte vechi si rare il intalnim pe Thierry Chaillous, manager evenimente culturale. Cunoaste Romania, si satele ei. Domnul ne explica unde gresim: „Cred intr-adevar ca in Romania lipseste vointa de a face lucrurile asa cum trebuie. Din totdeauna, inca dinainte de caderea lui Ceausescu, oamenii au avut dificultati. Ceea ce isi doresc e sa aiba o casa, dar o casa moderna, de tip occidental. S-au saturat sa locuiasca in ferme sau in case vechi. Ei isi doresc un televizor mare, o canapea de calitate, dar castelul de pe strada de alaturi...... Vor sa calatoreasca in Occident. Vor sa vada turnul Eiffel si castelul Versailles, dar biserica lor veche se prabuseste si nu li se pare o problema.”

Domnul ne vorbeste despre talentul frantuzesc de a transforma traditia rurala in profit: „In Franta, daca esti in Normandia, gasesti meri care fac mere si se face o bautura alcoolica numita calvados absolute delicioasa. Ai struguri si se face coniacul, vandut in prezent in toata lumea, pana in Japonia si in China, la un pret ridicat. Daca luati aceleasi mere si aceiasi struguri, care se gasesc si in Romania, se face tuica, se face palinca. Acestea se consuma doar pe plan local. De ce, nu stiu, dar nu sunt bine finisate si nu se pot exporta”

Vinul stricat care a ajuns pe mesele regilor
Si ajungem la Champagne! Vin nobil fara de care cultura occidentala nu poate concepe o petrecere. Numele este al regiunii Champagne din Franta, unde vinul care face sticlele sa bubuie a fost la inceput un accident local. In evul mediu, calugarii viticultori se speriau cand auzeau explozii in pivnitele lor de vinuri. Frigul de peste iarna, oprea fermentatia si o repornea primavara, iar dubla fermentatie crea in sticla dioxid de carbon si evident, presiune. Odata inteleasa chimia, localnicii n-au mai numit-o licoarea diavolului, ci sampanie.Considerata la aparitie vin "stricat", sampania e de sute de ani unul din cele mai puternice branduri mondiale.

Champagne

Nimeni in lume nu poate folosi denumirea sampanie in afara de producatorii locali, fiindca si-au protejat-o: si uite asa, in Franta, un catun cu 400 de locuitori - cum e Trepail - poate fi bogat! Sunt mandri de satul lor, cu casele impunatoare, ridicate de viticultori. Vechile fatade sunt azi impodobite cu vitrine. Biserica medievala n-au lasat-o in paragina ca sa-si faca alta noua.

Pana si spalatoria din Trepail, datand din secolul al XVII-lea, a fost salvata, pentru a pastra amprenta traditionala a satului, urmele stilului de viata de pe vremuri, dar si pentru copii, ca sa inteleaga ca, in trecut, viata era mai grea. Pe la 1700, femeile se luptau pe cel mai bun loc de uscat rufele. Azi, la medievalul „lavoar" satesc, vara e concurs de tricouri ude!

Francezii din zona Champagne isi protejeaza nu doar arhitectura rurala si produsele locale, ci pana si peisajul creat de-a lungul secolelor. La Trepail nu se mai poate construi nimic nou. Oricum, odata cu industrializarea agriculturii, satele frantuzesti au pierdut ce aveau mai de pret: micile ferme locale, cu hrana sanatoasa, pe care romanii le mai au - nu din respect pentru traditie, ci de nevoie. Satul romanesc e inca viu, taranii de rand mai au cai, vite si pasari, in vreme ce Trepail e mai degraba un oras in miniatura inconjurat de tractoare.

Francezii care ne-au vizitat tara nu inteleg de ce la noi, cartile de gastronomie frantuzeasca si sampania sunt pe toate drumurile, dar in Franta nu pot cumpara o carte de bucate romanesti sau o tuica de Baia Mare.

casa in Sona

Termopane intr-un sat vechi de 1.000 de ani
Ne intoarcem in tara, pe Tarnave, intr-un sat de poveste, cu o istorie de 1000 de ani. Asezare intemeiata chiar de viticultori veniti din zona Rinului, sa apere granitele Europei de invadatori. Azi, satenii de pe Tarnave si-au abandonat viile, iar casele stravechi ale familiilor de viticultori sunt mutilate. Insusi primarul satului recunoaste ca a cam gresit cu renovarea.

In tara Fagarasului, in Sona, un sat in care asfaltarea a ajuns doar partial, si in care oamenii si-au slutit fatadele dupa moda, cu termopane, jaluzele, porti forjate si acoperisuri tesite si din table, un om s-a intors impotriva turmei. Pictorul Stefan Caltia spune „oamenii nu mai stiu ce au”. „Sunt oameni superbi in satul asta, obositi si derutati de de o lume tampa care a cazut peste ei, si de ce sa nu ii ii aduc din nou la starea lor de liniste, pace si frumusete”.

Paznele fantastice ale lui Stefan Caltia sunt expuse in marile galerii de arta ale lumii sau in colectii private valoroase. Asta nu-l impedica sa umble din batatura in batatura, ca sa convinga vecinii sa nu darame vechile fatade. „Nu saracia e marea noastra problema, ci o mizerie spirituala”, spune Caltia. Pentru a-i confirma vorbele, chiar in centrul satului, se ridica o vila pestrita, parca desprinsa din poza de pe pliantul supermarketului de constructii:.

La Sona, cu greu, dar sigur. randuiala se reface: incepe cu copiii, care invata sa distinga intre frumos, folositor si kitsch inutil. Stefan Caltia a convins deja primarul sa repare cladirea veche a fierariei. Va fi muzeu si atelier in care mesterii vor fauri balamale traditionale.

Pictorul a adus arhitecti voluntari in satul parintesc si tarani de prin alte locuri care sa-I invete pe localnici sa-si pretuiasca mostenirea si sa castige de pe urma ei. Fiul sau a restaurat casa albastra iar sura straveche, pe care satenii de obicei o darama ca sa tranteasca o viluta, va fi in curand galerie de arta.

Pentru cei ce au ca ideal in viata vila de cartier rezidential inghesuita si cu curte de beton, casa de tara a artistului Stefan Caltia este de-a dreptul sarmana. A adus-o de sub muntii Fagaras, din Ucea, unde a crescut la bunici, a desfacut-o scandura cu scandura si a reconstruit-o in gradina lui, exact asa cum a fost. A cautat retete traditionale, a cerut sfaturi de la batrani. Mangaie clanta batrana pe care a pus mana bunica lui si atinge cu emotie tablita de scoala de la 1900, ascunsa sub grinda.

pictorul stefan caltia

Casa pe care mesterii au refuzat sa o refaca
Nu e singurul din sat care gandeste asa. Familia Giurgiu, emigrata la oras in vremuri comuniste, s-a intors la radacini. Cu economiile stranse de-o viata, au cumparat o casa care statea sa se darame si au transformat-o in poveste. Au muncit 7 ani, ei singuri. Zidul de piatra le-a luat 2 veri. Au incercat cu mesteri, dar acestia au dat bir cu fugitii. Nu sunt bogati, el e mecanic si mester zilier iar ea, pensionara. N-au aruncat nimic din ce-au gasit.

Fetele lor au publicat fotografii cu casa din Sona pe facebook. Si au inceput sa bata in poarta necunoscuti. De exemplu Ana, care nu s-a lasat pana cand nu i-a convins pe sotii Giurgiu ca e om cinstit si vrea doar sa stea cu sotul ei un weekend in casa lor. Casa e acum celebra in sat. Pictorul aduce studenti, arhitecti si sateni ca sa se inspire.

Exemplul in ceea ce priveste incultura, spune Stefan Caltia, l-au dat chiar bogatii Romaniei: prea putini dintre ei au investit in arhitectura istorica si prea multi au preferat sa ridice, dupa propriul gust, vile uriase, la concurenta cu palatele fistichii ale romilor. Ne-am transformat intr-o societate, de consum caracterizata de un disperat materialism, cu alesii nostri in frunte.

Deocamdata, cei care reusesc sa daruiasca un ajutor concret satului sunt putini, studenti voluntari si cateva fundatii, deobicei patronate de cetateni straini. La Sona exista pictorul Caltia care deschide ochii satenilor, care incep sa inteleaga si sa aprecieze comoara pe care stau, asa cum au inteles francezii.

Sursa: Pro TV
Citeste mai multe despre: case, sate, istorie, patrimoniu, Franta, Champagne, produse locale,
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.rti.stirileprotv.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.